Am început încet încet să depăşesc frica. De fapt, nici nu prea mai întâlnit-o în ultimele antrenamente. Dar frica a fost înlocuită de altceva. Ultima dată am simţit că e o combinaţie între lipsa de decizie şi aplicarea incorectă a unor tehnici de bază. De aia nu îmi ies loviturile. Şi totuşi sensei ne-a spus că trebuie să ne dezvoltăm atacul, mai ales noi, începătorii. Să fim pregătiţi ca de sacrificiu atunci când atacăm. Am stat şi m-am tot gândit la ideea asta. E greu să îţi imaginezi, ca om care trăieşte 60% din timp în lumea pe care suntem toţi obişnuiţi să o privim (restul de 40% se derulează oricum pe tărâmul viselor:)), că poţi derula o acţiune, chiar şi în sala de antrenament, cu maximum de sacrificiu. E greu să îţi imaginezi sacrificiul în sine. Acum, în secolul 21, sacrificiul de sine nu mai reprezentat de ceea ce numeau sacrificiu samuraii din vechea Japonie.
Şi totuşi, trebuie să îmi dezvolt atacul. Trebuie să fac cumva să găsesc mixul perfect între răbdarea de a aştepta pentru a simţi mişcarea adversarului şi voinţa cu care să dau lovitura. Să scap de gândurile că nu am postura perfectă, deşi trebuie să lucrez şi la asta, că nu întind mâinile, deşi ştiu că şi la asta trebuie să lucrez… Trebuie să mă relaxez şi să găsesc acea combinaţie de ingrediente care să mă facă capabilă de sacrificiu. Şi să simt. Să simt cu celelalte simţuri pe care un om le are. Nu doar să privesc.
Şi pentru cititorii mei care nu fac kendo, dar şi pentru colegii de dojo, nu, nu am înnebunit:P.
Însă nu pot să nu mă întreb: cum ar fi totuşi să simţi că fiecare atac este ultima ta bătălie pe Pământ? Nu ai dori s-o câştigi? 
Poate ne gândim la asta în pregătirea următoarei competiţii:P.
castaneda spune cateva lucruri despre unele principii ale luptatorului.
(ei bine, el vorbeste despre luptatori ai cunoasterii dar in invataturile sale apar lupte uimitor de ‘reale’.)
“sa lasi deoparte tot ceea ce nu este necsear”
“nu complica lucrurile, incearca sa fi simplu. aplica tota concentrarea pe care o ai ca sa decizi daca intri sau nu in lupta, pentru ca orice batalie este o batalie pentru viata. un luptator trebuie sa fie dornic si gata sa’si spuna ultima rezistenta aici si acum. dar nu intr’un mod descreierat.” (a pune viata in lupta cu o decizie)
“relaxeaza’te, abandoneaza’te tie insuti, nu’ti fie teama de nimic. (doar atunci puterile care ne ghideaza vor deschide drumul si ne vor ajuta)”
“luptatorii comprima timpul; chiar si o secunda conteaza. intr’o lupta pentru viata ta o secunda este o eternitate; o eternitate care poate decide viitorul. luptatorii tind sa reuseasca, de aceea ei comprima timpul. luptatorii nu risipesc nici o clipa”
si o nota personala: viata obisnuita asa cum se petrece ea astazi este o nebunie. conectarea la principii ale trecutului – cum ar fi cele din kendo – mai degraba poate fi o iesire din starea de nebunie curenta.
De: castleless pe 10/02/2011
la 09:35