Începând de ieri, 5 octombrie 2009, în ambele săli se pot antrena kendoka cu bogu, dar şi fără bogu. Ca urmare, luni si miercuri de la ora 20, la Şcoala de la intersecţia Căii Vitan cu Mihai Bravu. Marţi şi vineri, tot de la ora 20, în Drumul Taberei, la Şcoala nr.56.

Hărţi cu locaţiile sunt incluse în linkuri la posturile precedente cu subiect similar.

Pentru cei care vor să vină pentru prima dată la sală, să lase un comentariu sau să scrie pe adresa de email a blogului. Antrenamentele durează o oră şi jumătate. Dacă vreţi să faceţi kendo, începeţi printr-o şedinţă de “vizionare” şi apoi vă va spune sensei cu ce trebuie să veniţi la primul vostru antrenament.

Baftă!

_______________________________________________

Lated update: Din păcate, sala de la Vitan rămâne numai pentru antrenamente cu bogu. Scuze pentru dezinformare dar nu s-a putut obţine accesul la o sala mai încăpătoare.

A început şcoala dacă nu v-aţi dat seama deja văzând traficul sau aglomeraţia de la metrou:) Dar odată cu şcoala s-a terminat şi repararea sălii de sport a Şcolii nr. 59 din Drumul Taberei, aşa încât de la ora 20 sunt antrenamente de kendo.

Numai marţea şi vinerea.

Sensei vă aşteaptă într-un număr cât mai mare:)

O nouă sală de antrenament este valabilă pentru zilele de luni şi miercuri. Este situată în cadrul şcolii care se află la intersecţia Căii Vitan cu Şoseaua Mihai Bravu (cum te duci către Unirii, pe dreapta, imediat după intersecţie). Pentru o mai uşoară orientare, accesaţi harta de aici.

Antrenamentele încep de la ora 20.00.

Atenţie însă căci sala este disponibilă numai pentru cei cu bogu sau care pot lucra cu cei cu bogu.

Am primit acum ceva timp pe emailul blogului, de la un proaspăt kendoka, Alexandru Ionescu, câteva fişiere cu un manual pentru echipamentul de kendo şi două fişiere referitoare la întreţinerea shinai-ului.

Am reuşit în cele din urmă să le postez pe Internet iar toţi cei interesaţi le pot descărca de aici. Dacă aveţi probleme cu copierea lor, lăsaţi un comentariu.

Mai există şi două fotografii cu ilustrarea modului în care se asamblează un shinai. Le puteţi vedea aici.

Personal, în zilele în care am puşin timp liber mă mai uit la DVDurile cu filmele demostrative ale lui sensei Inoue Hidekatsu. Parţial le găsiţi şi pe YouTube.

Baftă la antrenamente! Şi mulţumim Alexandru!

Pentru cine doreşte informaţii foarte proaspete de la Campionatul Mondial de Kendo de la Sao Paolo, Brazilia, recomand urmărirea twiturilor lui Taro Ariga de la eBogu, pe Twitter, evident:).

Îl găsiţi aici: http://twitter.com/taroariga .

Lotul României a plecat către Brazilia unde va avea loc în zilele următoare Campionatul Mondial de Kendo. În grupele preliminare, România se va lupta cu Coreea de Sud şi Venezuela.

Din lotul României fac parte: Sorin Mahika, Mihai Duţescu, Mihai Luca, Levente Jozsa, Dragoş Crăciun, Mihai Deliu şi Jolt Bodi. Echipa este însoţită de sensei Ion Gârbea şi sensei Shinichi Ishikubo.

De asemenea, la competiţiile individuale vor lupta Sorin Mahika, Levente Jozsa, Mihai Duţescu şi Dragoş Crăciun.

Le ţinem pumnii şi le dorim să urce cât mai sus în clasamentul mondial. Baftă băieţi!

Antrenamentele Clubului Român de Kendo ce aveau loc în sala Liceului Hyperion se mută din această săptămână în următoarele două locaţii:

* Şcoala nr.59 din Drumul Taberei – marţea şi vinerea, de la ora 20.

* în Balta Albă, în sala de sport de lângă complexul comercial Billa – miercurea şi joia, de la ora 20.

Atenţie însă că şi sala de la Şcoala nr.59 va fi în reparaţii în perioada 1 – 12 septembrie 2009.

Scuze pentru schimbările atât de bruşte dar, din păcate, unii administratori nu prea ştiu ce e un contract şi nici nu îi interesează să îl respecte. Mai precizez că niciun antrenament nu va mai avea loc la Hyperion.

Later edit: Sala de la Billa nu mai e disponibilă deocamdată. A fost până la plecarea lotului României către Brazilia, la Campionatul Mondial de Kendo. Se poartă negocieri pentru altă locaţie.

Vrei să te apuci de kendo sau ai fost deja la câteva antrenamente. Ţi-ai luat shinai pentru că fără el nu prea ai ce face în sală, dar crezi că sabia din bambus e doar arma de antrenament şi atât. Îl pui în husă după antrenament şi uiţi de el până data viitoare.

Ei bine, dacă aşa ai făcut până acum sau nu ai idee cum ar putea fi altfel, uite un film în care ţi se explică cum se întreţine un shinai şi, mai ales cum se dezasamblează şi cum se reasamblează.

Primul lucru pe care trebuie să îl faci înainte să apuci să loveşti cu shinai-ul, deci imediat după primul antrenament, este să îl desfaci şi să ungi cu ulei fiecare fâşie din bambus. Nu îţi face probleme dacă nu ai spray special. Poţi folosi o bucată de material textil îmbibată cu ulei de măsline. Lasă lemnul peste noapte pe un ziar ca să absoarbă cât mai mult ulei. A doua zi şterge uleiul în surplus şi asamblează shinai-ul.

După unele antrenamente mai dure sau după lovituri greşite dar puternice, fâşiile de bambus se deteriorează. Verifică shinai-ul de fiecare dată după antrenament. Dacă simţi aşchii, repară shinai-ul ca în filmuleţ sau roagă-l pe sensei să îţi arate cum să faci.

Dacă stinghiile de bambus sunt crăpate înlocuieşte-le cu stinghii bune de la shinai-uri mai vechi sau cumpără-ţi un nou shinai. Păstrează în tot cazul shinai-ul vechi tocmai pentru a mai folosi pe viitor componentele încă bune.

De ce e necesară repararea imediată a shinai-ului? Dintr-un motiv foarte practic: orice aşchie desprinsă poate răni pe oricare dintre colegii de antrenament, cei mai expuşi fiind ochii.

După primele antrenamente (nu dau un număr aici pentru că poate varia de la individ la individ), dacă eşti convins că vrei să progresezi în kendo, atunci va trebui să îţi achiziţionezi o hakama şi un kendo-gi. Şi lor trebuie să le acorzi o atenţie specială, mai ales dacă nu vrei să fii albastru după un număr nedeterminat de antrenamente Dar despre purtarea şi întreţinerea uniformei vom discuta în alt post de pe acest blog.

Cu toţii suntem de acord că în kendo cel mai mare obstacol eşti tu însuţi. Din experienţa mea de până acum (redusă, ce-i drept), cel mai mare obstacol îl înfrunţi la primele antrenamente cu bogu. Pentru mine, să trec de la antrenamentele în care eram eu şi cele 2-3 kg în plus de la hakama şi gi, la antrenamentele cu cele 6-7 kg în plus de la bogu a fost destul de greu. Plus loviturile de kote care îmi învineţeau mâna de la cot şi până către degete şi care arătau minunat la o bluză cu mânecă scurtă sau o rochiţă şi pe care de câte ori nu am fost nevoită să le justific pe la colegi şi prieteni . Plus do-urile date greşit, mai sus decât trebuia.

Trecând însă peste aspectele estetice ale trecerii de la pas-de-deux la următorul nivel, mult mai greu a atârnat la cântar lupta interioară cu mine însămi. Sunt în stare să merg mai departe? Totul devenise brusc mult mai greu. Men-ul atârna enorm, prin grilajul lui îmi părea că abia pot respira, mă simţeam mult mai greoaie decât înainte. Oboseam mult mai repede, mişcările pe care le repetasem până atunci iar şi iar nu mi le mai regăseam în bogu. Mâna stângă parcă nu mă mai asculta de când îi pusesem kote. Braţele erau mai greoaie, în kamae nu mai stăteam bine. Parcă o luam de la început.

Circumstanţele au făcut atunci ca şi timpul meu liber să fie mult mai limitat şi, drept urmare, intrarea în pauză a fost la un pas. Foarte scurt. Au trecut aproape 2 ani până să mă reapuc de kendo şi nu mi-e ruşine deloc pentru timpul scurs. Cred cu tărie că fiecare dintre noi are nevoie la un moment dat de un pic de repaus. Doar că, mare atenţie, riscul ca repausul să fie definitiv e uriaş. Lenea învinge în cele mai multe cazuri, din ce am observat personal. Când am revenit în dojo în 2008, mai cunoşteam doar vreo 3-4 colegi de antrenament. Niciunul dintre cei care luaseră bogu înaintea mea nu mai erau pe acolo.

Ceea ce îmi aminteşte de o pildă primită prin email de la un coleg din club, Traian:

Lupta interioară (cu sine)

Într-o seară, un bătrân indian îi explica nepotului său ce luptă teribilă se dă în interiorul fiecărei persoane.
Şi îi spunea aşa:

Există în fiecare dintre noi doi lupi.
Lupul Răului. El este furia, gelozia, invidia, tristeţea, regretele, aroganţa, cupiditatea, vinovăţia, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea şi egocentrismul.
Lupul Binelui. El este bucuria, pacea, iubirea, speranţa, liniştea, modestia, bunătatea, bunăvoinţa, generozitatea, adevărul şi compasiunea.

După o clipă de gândire nepoţelul îl întreabă:
”Bunicule, şi care lup câştigă?”
La care bătrânul îi răspunde simplu:
“Cel pe care îl hrăneşti.”

Şi pe care îl antrenezi, căci hrana nu e de ajuns pentru un spirit puternic, aş îndrăzni să completez.

Chiar dacă majoritatea celor care vin pentru prima dată la un antrenament de kendo au vârste destul de mici şi probabil că sunt elevi, studenţi ori au maximum 25 de ani, kendo nu este o artă marţială de care să nu te poţi apuca după o anumită vârstă.

Eu, spre exemplu, m-am apucat de kendo cu câteva zile înainte să împlinesc 30 de ani şi nu, nu a fost un moft generat de schimbarea prefixului . Pur şi simplu mi-a plăcut. La sala avem un coleg începător de 40 de ani şi se descurca foarte bine.

Cât timp nu ai probleme de sănătate majore şi cât timp îţi doreşti să practici kendo, e perfect pentru a veni la antrenamente.

Cred că există totuşi o limită inferioară, aşa că dacă vreţi să vă daţi copiii la kendo, discutaţi mai întâi cu sensei-ul clubului cel mai apropiat (vedeţi că nu sunt prea multe în România iar lista o regăsiţi aici). Cea mai micuţă kendoka pe care am văzut-o în România este din Braşov şi se antrenează la clubul din localitate. O foarte simpatică înregistrare cu ea o regăsiţi aici.

Totuşi subiectul despre practicarea kendo de către copii este puţin mai amplu şi aş prefera să îl dezvoltăm în alt post al blogului.